Căsuța cu legende românești, program de vară la Muzeul de artă populară Dr Nicolae Minovici

Artelier D

Cufărul cu povești, primul artelier, în 2012.

Stimulăm creativitatea, aproape de copii.

Organizăm proiecte interdisciplinare cu scop educativ. Teatru, lectură, arte frumoase şi muzică.  Susținem dreptul și accesul copiilor la cultură și artă de la cea mai mica vârstă.

Atelierele pentru copii preșcolari se inspiră din pedagogia Reggio Emilia și universul tradițional românesc.

Artelier D, Proiecte pentru copii este o asociație culturală condusă de Daniela Mișcov, manager cultural.

 

 

Misiune

Stimulăm creativitatea, prin cultură și artă.

D de la Daniela

Daniela, la un atelier de storytelling.

Având calificare de profesor de română și engleză și 20 de ani de experiență în teatru , Daniela Mișcov lucrează din 1990 în domeniul cultural, a obținut atestatul de manager cultural în 2001, iar din 2012, este educator cultural, fiind preocupată de educație non-formală și teatru. Conduce Asociația Artelier D, Proiecte pentru copii, în cadrul căreia dezvoltă  programe de artă teatrală și educație culturală, pentru copii de la 0 la 14 ani. A regizat 3 spectacole de teatru pentru copii  de 1-3 ani.

Daniela lucreză în echipă, asistată de fiul ei, Andrei. Mentorul ei este Iosif Herțea, compozitor și etnomuzicolog, care a sprijinit încă de la început conceptul Artelier D.

Logo-ul Asociației este creat de graficiana Irina Bogdan.

Vara 2017 în 3 muzee

Clubul de vară EXPLORATORII, la Muzeul Național al Hărților și Cărții vechi- 8, 12 iulie, ora 10;

Căsuța cu legende românești, la Muzeul de artă populară Dr Nicolae Minovici- 22 iulie, 12 august, 26 august, ora 10; 

Grădina de Artă Pallady, la Muzeul Theodor Pallady- 6, 13, 20, 27 august, ora 11.

 

Detalii: https://artelierd.wordpress.com/2017/06/27/vara-3-muzee-artelier-d/

 

 

 

Imagine de la Clubul de vară EXPLORATORII, la Muzeul Național al Hărților